Fritz a precizat că a avut o discuție telefonică, joi după-amiază, cu liderul european, care l-a felicitat pentru funcția de primar.
”M-a felicitat pentru funcția de primar, iar eu i-am povestit despre Timișoara, cum m-a cucerit acest oraș vechi și multicultural și de ce a meritat să i se acorde titlul de Capitală Culturală a Europei. Am invitat-o să cunoască Timișoara în 2023 și se pare că am fost foarte convingător. A acceptat imediat și bucuroasă invitația. Nu am ocolit dificultățile pe care le întâmpinăm în acest proiect și m-a asigurat de tot sprijinul ei pentru ca anul 2023 să fie unul de strălucire pentru oraș și pentru România”, a scris edilul pe Facebook.
Edilul din Timișoara a adăugat că prima întrebare primită de la Președintele C.E. a fost despre procesul de vaccinare, respectiv despre cum merge campania la Timișoara și în România.
”I-am povestit despre proiectul Oxigen și despre soluțiile pe care le-am găsit împreună cu corpul medical, societatea civilă și mediul privat pentru a asigura un cât mai bun tratament celor care suferă de COVID-19. Și am aflat că Uniunea Europeană lucrează să ne trimită cât de multe vaccinuri avem nevoie, doar să avem noi capacitatea administrativă pentru a vaccina și oameni determinați să-și reia viața, în condiții de normalitate (revin mâine cu mai multe informații despre campania de vaccinare în Timișoara)”, a mai scris Fritz, care a mai precizat că, în cadrul discuției, ”a găsit interes și deschidere pentru Timișoara”. ”Avem un partener direct și solid în doamna von der Leyen și în Comisia Europeană”, a conchis primarul.