Agenţia citată aminteşte că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, condamnat în 2016 la doi ani de închisoare cu suspendare pentru fraudă electorală şi ameninţat de un verdict iminent într-un alt proces, pretinde că este victima unei "structuri subterane" care "parazitează instituţiile statului".
"Această figură controversată a scenei politice, care nu a putut candida pentru postul de prim-ministru din cauza condamnării sale, nu a încetat, de la revenirea partidului său la conducerea României, la finalul lui 2016, să accentueze presiunea asupra magistraţilor", adaugă AFP.
Despre manifestaţia PSD şi a miilor de susţinători din faţa sediului guvernului de la Bucureşti scrie şi Reuters, care notează că protestul a vizat presupusele abuzuri de putere ale procurorilor anticorupţie.
"Manifestaţia a fost văzută ca răspunsul coaliţiei de guvernământ la o serie de mari proteste antiguvernamentale de stradă organizate împotriva tentativelor social-democraţilor de a dezincrimina mai multe infracţiuni de corupţie, prin ordonanţă de urgenţă, anul trecut. Protestul popular i-a forţat pe social-democraţi să retragă ordonanţa", explică Reuters.
Agenţia menţionată notează că România este unul dintre cele mai corupte state din Uniunea Europeană iar Bruxellesul menţine sistemul judiciar de la Bucureşti sub monitorizare specială.
Reuters adaugă că procurorii anticorupţie au obţinut în ultimii ani numeroase condamnări ale unor parlamentari, miniştri şi primari, expunând conflicte de interese, abuzuri de putere, fraude şi obţinerea unor contracte cu statul în schimbul mitei.
"Dar politicieni aflaţi la conducere, unii dintre ei fiind sub investigaţie în prezent sau în faza de judecată, au negat faptele imputate şi au acuzat procurorii că îşi folosesc puterea pentru persecuţie politică", aminteşte Reuters. Ei i-au acuzat de asemenea că uzează prea mult de denunţuri de la terţi pentru a construi cazuri.
Şi Reuters aminteşte că Dragnea a fost condamnat în dosarul referendumului, lucru care l-a împiedicat să ocupe postul de premier, iar acum este judecat într-un alt caz de presupusă instigare la abuz în serviciu şi este cercetat într-un dosar privind fonduri europene. În toate cele trei cazuri, Dragnea a respins acuzaţiile, adaugă agenţia citată.
Sursa menţionată mai relevă că parlamentarii social-democraţi încearcă în prezent revizuirea Codului Penal iar criticii au spus că schimbările propuse ar afecta investigaţiile.