„Ieri a fost prea mult", a declarat Tusk într-o postare pe platforma X, ilustrată cu o captură de ecran a unui comentariu, tot de pe X, în care se spune: "Astăzi, slovacii ne-au dat un exemplu despre ce ar trebui făcut cu Donald Tusk", dacă acesta decide să nu facă investiţii într-un mare aeroport din centrul Poloniei.
Site-ul polonez Wp.pl a afirmat joi, citând o sursă din cadrul Serviciului de Protecţie de Stat, că protecţia lui Tusk va fi consolidată în urma tentativei de asasinat asupra lui Fico.
Un purtător de cuvânt al Serviciului de Protecţie a Statului - organismul responsabil cu protecţia celor mai importante persoane din Polonia - a refuzat să comenteze, afirmând că activităţile sale sunt confidenţiale.
"Desigur, analizăm şi tragem concluzii, dar nu vorbim despre ele în mod public", a declarat ministrul polonez de interne Tomasz Siemoniak, citat de Wp.pl, potrivit presei.