"În următorii şapte ani, România va avea nişte oportunităţi pe care nu le-a avut în istorie. În primul rând, este vorba de poziţionare geopolitică pe care o are România, care va genera în următoarea perioadă un centru de interes şi va putea să creeze extrem de mare dinamică, atât politică, cât şi economică în România. În al doilea rând, vom beneficia de resurse financiare aşa cum nu am mai beneficiat până acum, aici nu-i vorba numai de 80 de miliarde pe bugetul UE 2021-2027 şi de programul de rezilienţă şi recuperare, vom avea şi alte finanţări directe din bugetul Uniunii Europene, de asemenea vom avea finanţări pentru măsurile active în sprijinul angajaţilor şi angajatorilor prin programul SURE, o sumă care a fost alocată României de 4,99 miliarde care se adaugă la cele 80 de miliarde.
De asemenea, vom beneficia de o finanţare extrem de serioasă din partea partenerilor financiari internaţionali, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare cu care avem relaţii excepţionale şi care au ca obiectiv să investească în România sume pe care prefer să le anunţe ei, nu noi, Banca Europeană pentru Investiţii care, de asemenea, manifestă un interes deosebit pentru România, Banca Mondială şi alţi finanţatori internaţionali", a spus Ludovic Orban, într-un discurs ţinut cu prilejul prezentării programelor electorale ale candidaţilor PNL la Consiliul Judeţean şi Primăria Călăraşi.