Premierul Nicolae Ciucă va efectua joi o vizită de lucru în Republica Elenă, cu prilejul operaţionalizării interconectorului de gaze Grecia - Bulgaria, informează Biroul de presă al Guvernului.
Premierul va avea o întrevedere tête-a-tête cu prim-ministrul Republicii Elene, Kyriakos Mitsotakis. De asemenea, pe agenda vizitei de lucru figurează și o întrevedere a celor două delegaţii oficiale şi declaraţii de presă ale celor doi prim-miniştri.
În cursul după amiezii, premierul va avea la Palatul Victoria o întâlnire cu John Hopkins, preşedinte şi CEO al companiei NuScale.
Casa Albă anunţa pe 26 iunie că Guvernul SUA împreună cu firma americană NuScale Power LLC (Tigard, Oregon) vor oferi 14 milioane de dolari pentru susţinerea studiilor de inginerie şi proiectare în vederea implementării de către România a unei centrale cu tehnologie SMR (Small Modular Reactor, reactoare modulare mici).
Vizită de lucru a premierului Nicolae Ciucă în Republica Elenă pentru operaționalizarea interconectorului de gaze Grecia – Bulgaria - Program
11:30 - Întrevedere tête-a-tête cu prim-minstrul Republicii Elene, Kyriakos Mitsotakis
11:45 - Întrevedere în plen a celor două delegații oficiale
12:40 - Declarații de presă ale celor doi prim-miniștri - Nicolae Ciucă și Kyriakos Mitsotakis
Ulterior, premierul Nicolae Ciucă are o întâlnire cu John Hopkins, președinte și CEO al companiei NuScale, de la ora 17:30, la Palatul Victoria