În aceste condiții, protestul dascălilor și greva continuă.
„Oferta guvernamentală este aceeași de aseară, iar răspunsul categoric pe care îl aducem din partea sutelor de mii de salariați care protestează în țară și astăzi în București este nu. Au nevoie de salarizare decentă, au nevoie de acea creștere de 25 la sută, au nevoie de acel act normativ care să stipuleze că salariul debutantului este echivalentul salariului mediu brut pe economie”, a declarat Marian Nistor, liderul Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”.
Acesta a precizat că greva generală din școli continuă, la fel și protestele.
„Președintele are un rol major dacă vrea să detensioneaze situația din sistem, să dialogheze cu noi. Greva continuă”, a subliniat Marian Nistor.
„Astăzi, primul ministru ne-a promis că vor da memorandum publicat în Monitorul Oficial, legat de acea grilă am cerut răspicat. Oamenii vor alt act normativ în ordonanță de urgență, pentru că altfel nu au încredere. Iar legat de cererea noastră, și anume de a se majora salariile așa cum am cerut ieri, aplicarea articolului 12 /153 nu se acceptă, e vorba de o creștere de 20% a salariilor. Nimic în plus”, a declarat și Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, citat de Edupedu.ro.
Pe lângă consultări cu liderii sindicatelor din Educație, care au loc la ora 12.00, șeful Guvernului va discuta și cu liderii sindicatului din sănătate SANITAS, de la ora 15.00.