"Preţul carburnatului nu a crescut din cauza accizei. Dacă faceţi o analiză pe creşterea preţului barilului de petrol influenţat de fenomenele meteo din Golful Mexic, o să vedeţi că nu a crescut absolut deloc din cauza accizei. O să avem o discuţie. Ne-am întâlnit luna trecută. Vom continua descuţiile. Ameninţă cu greva? ce să le spunem? Să nu facă?", a răspuns, retoric, premierul, după ce a fost întrebat despre creşterea preţului carburanţilor.
În data de 1 octombrie a fost al doilea termen de majorare, cu 16 bani pe litru, a accizelor la motorină şi benzină, termenul anterior fiind 15 septembrie. Din momentul anunţării până în prezent, preţurile carburanţilor au crescut la pompă cu până la un leu, depăşind pragul de 5 lei/litru.
În şedinţa din 30 august, Guvernul a aprobat Ordonanţa de modificare a Codului Fiscal şi majorarea accizelor pentru benzină şi motorină gradual, în două etape: cu 0,16 lei/litru, începând cu 15 septembrie 2017, şi cu încă 0,16 lei/litru, începând cu 1 octombrie 2017, niveluri valabile până în anul 2022, inclusiv.
De atunci, transportatorii profesionişti, care sunt şi cei mai mari consumatori de carburanţi, au ameninţat cu proteste şi au avertizat că vor alimenta dinafara ţării dacă nu li se va restitui o parte din acciză.