Conform sursei citate, premierul va oferi, joi, un dejun de lucru în onoarea președintelui Republicii Franceze, Emmanuel Macron, aflat în vizită în România, ca parte a turneului regional pe care îl efectuează în aceste zile.
"Vizita președintelui Franței în România este extrem de importantă pentru dezvoltarea relațiilor bilaterale, îndeosebi în domeniul economic, precum și pentru consolidarea cooperării în plan european, în dosarele de interes major pentru ambele părți", a subliniat Tudose.
Potrivit comunicatului, la dejunul de lucru vor fi abordate aspecte privind cooperarea în sectoarele economic, energetic, cercetare și cultural.
Premierul va prezenta progresele economice ale țării noastre, măsurile luate de Guvern în acest domeniu și oportunitățile de investiții, în condițiile în care România a înregistrat în trimestru al doilea o creștere economică de 5,9%, cea mai mare din UE, precizează sursa citată.