„Am avut o discuţie detaliată cu Margrethe Vestager, vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene, cu privire la priorităţile României prevăzute de Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Sunt recunoscător Comisiei Europene pentru sprijin, îndrumare şi cooperare", a scris Florin Cîţu într-un mesaj pe Facebook.
Miercuri, înaintea întâlnirii cu vicepreședintele CE, Florin Cîțu s-a întâlnit cu Adina Vălean, comisarul pentru Transporturi.
Premierul se află la Bruxelles de marți, 11 mai, pentru a negocia proiectele României din PNRR. O primă întâlnire a fost chiar cu șefa Comisiei, Ursula von der Leyen, la o Cină de lucru.
Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) al României - 29,2 miliarde de euro
România a anunțat că amână depunerea PNRR până pe 31 mai, după ce Comisia Europeană a cerut mai multe modificări. În același timp, Rareș Bogdan a anunțat că termenul-limită ar fi 29 mai, și nu 31 mai. Anunțul amânării până pe 31 mai în loc de sfârșitul lunii aprilie a fost făcut de ministrul Investițiilor, Cristian Ghinea, după o ședință de pregătire a PNRR cu președintele Klaus Iohannis, premierul Florin Cîțu și liderii coaliției de guvernare, Ludovic Orban, Dan Barna și Kelemen Hunor, pe 28 aprilie. Până în prezent, la Bruxelles, 14 țări au depus deja PNRR.
Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) a fost lansat în dezbatere publică la 19 martie și are la bază cei 6 piloni principali conveniți de Parlamentul European și de Consiliul UE pe care sunt alocate bugetele sectoriale. PNRR cuprinde 30 de componente subsumate celor 6 piloni: Tranziția spre o economie verde; Transformarea digitală; Creșterea economică inteligentă, sustenabilă și incluzivă; Coeziunea socială și teritorială; Sănătate și reziliență instituțională; Copii, tineri, educație și competențe.
Reformele și proiectele de investiții publice cuprinse în PNRR de România trebuie contractate până în 2023 și puse în aplicare până în 2026 pentru a putea accesa cele 29,2 miliarde de euro puse la dispoziție de Comisia Europeană. România a modificat mai multe părți din PNRR, pentru că a propus inițial o alocare mai mare, de aproape 42 de miliarde de euro, pentru proiectele destinate redresării economice, transformării verde și investițiilor în sănătate, educație și infrastructură. Țara noastră pierde și 400 de milioane de euro la Educație, după bugetul negociat pe PNRR, deși alocarea pentru acest domeniu este de peste 12% - pentru programul "România Educată", va fi de 3,7 miliarde euro.