Johnson a făcut anunțul în Parlamentul britanic, în cadrul unor dezbateri privind suspiciunile legate de vaccin.
”Cel mai bun lucru pe care pot să îl spun despre programul de vaccinare cu Oxford/AstraZeneca este că în sfârșit am primit vestea că voi primi doza foarte, foarte curând. Cu siguranță voi primi Oxford/AstraZeneca”, a spus șeful Guvernului.
Spre deosebire de alte țări, Marea Britanie a optat pentru vaccinarea prioritară a vârstnicilor, nu a categoriilor de personal esențial, excepție făcând angajații din sistemul sanitar. Astfel poate fi eligibil pentru imunizare și premierul, potrivit hotnews.
Dezbaterile privind serul produs de AstraZeneca și Universitatea Oxford au luat amploare după ce mai multe persoane care au primit vaccinul au reclamat apariția unor cheaguri de sânge. Cu toate acestea, Autoritatea de autorizare a vaccinurilor din Marea Britanie, cât și Agenția Europeană pentru Medicamente au dat asigurări că, potrivit studiilor, nu există nicio legătură între inocularea cu acest vaccin și cheagurile de sânge apărute la unele persoane vaccinate.