Până acum ministru al finanţelor, Magdalena Andersson a fost aleasă de deputaţi cu 173 de voturi contra, 101 voturi pentru şi 75 de abţineri. În Suedia, un guvern este aprobat atâta timp cât o majoritate absolută de 175 de deputaţi nu votează împotriva acestuia.
Cu excepţia unei alte surprize improbabile, alegerile închid telenovela tranziţiei puterii social-democrate declanşate de plecarea prim-ministrului Stefan Löfven, care a demisionat la începutul acestei luni după şapte ani la putere şi la mai puţin de un an până la alegerile legislative din septembrie 2022.
Prezentarea guvernului în faţa regelui Carl al XVI-lea Gustaf, marcând oficial asumarea mandatului, este aşteptată marţi.
Miercurea trecută, Magdalena Andersson a fost aleasă mai întâi prim-ministru, apoi opoziţia de dreapta i-a respins bugetul şi, în cele din urmă, forţată să demisioneze după plecarea surprinzătoare a ecologiştilor din guvern, aminteşte AFP.
Ca urmare a plecării Partidului Verde, economista în vârstă de 54 de ani şi fostă înotătoare de performanţă va conduce un guvern în întregime social-democrat.
SUEDIA nu a avut niciodată o femeie prim-ministru de când a fost creat acest post în 1876, spre deosebire de toate celelalte ţări nordice.