Săptămâna trecută a avut loc o intervenţie în premieră în România la o clinică privată: tratamentul hibrid (ortopedic şi neurochirurgical) al unei paciente de 14 ani cu „scolioză dublă toraco-lombară şi măduva ataşată prin lipom sacrat”. Particularitatea acestui caz a constat în asocierea malformaţiei măduvei (lipomul sacrat) care ataşa măduva de pereţii canalului spinal, crescând astfel riscul de paralizie în momentul manevrelor de corecţie a scoliozei, scrie digi24.ro.
Pentru a scădea cât mai mult acest risc, s-a stabilit ca întâi să fie eliberată măduva prin excizia lipomului, şi apoi să se opereze scolioză, în cadrul unei singure şedinţe operatorii. Operaţia a fost realizată în echipa mixtă ortopedică şi neurochirurgicală. Pe tot parcursul intervenţiei chirurgicale, care a durat 12 ore, pacienta a fost monitorizată din punct de vedere neuro-motor, astfel încât echipa operatorie a ştiut în fiecare moment care este starea măduvei şi a rădăcinilor nervoase, evitând astfel riscul paraliziei. Astfel, s-a putut realiza corecţia completă a deformării cu un rezultat estetic şi funcţional foarte bun.
Evoluţia postoperatorie a pacientei a fost normală pentru o intervenţie de asemenea amploare, fără deficite motorii în afară celui preexistent, şi reluarea mersului în ziua a patra postoperator.