”Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1.
Se încuviințează măsura prelungirii stării de urgență pe teritoriul României, pentru o perioadă de 30 de zile, instituită de președintele României prin Decretul nr. 240 din 14 aprilie 2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 14 aprilie 2020.
Art. 2.
(1) Pe durata stării de urgență, restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți se dispune numai prin acte normative cu putere de lege.
(2) Restrângerea prevăzută la alin. (1) trebuie să fie determinată exclusiv de prevenirea și combaterea epidemiei COVID-19, temeinic motivată și cu respectarea strictă a exigențelor art. 53 alin. (2) din Constituția României.
(3) Durata restrângerii exercițiului unor drepturi și libertăți nu poate depăși durata stării de urgență.
Art. 3.
(1) Modificarea, completarea sau abrogarea, după caz, a unor dispoziții prevăzute în acte normative cu putere de lege, motivate de prevenirea și combaterea epidemiei COVID-19 se dispune numai prin acte normative cu putere de lege.
Art. 4.
Pe durata stării de urgență, Guvernul va acționa pentru deplina respectare și aplicare a Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ratificată prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994, publicat în Monitorul Oficial nr. 135 din 31 mai 1994.
Art. 5
(1) Pe perioada stării de urgență, periodic, la fiecare 7 zile, sau ori de câte ori este necesar, Guvernul prezintă Parlamentului un raport cuprinzând măsurile adoptate sau preconizate pentru prevenirea și combaterea epidemiei COVID-19 și motivele care le-au determinat.
(2) În termen de 30 de zile de la încetarea stării de urgență, Guvernul va prezenta Parlamentului un raport complet privind măsurile adoptate pe perioada stării de urgență pentru prevenirea și combaterea epidemiei COVID-19, măsurile care au restrâns exercițiul unor drepturi sau libertăți fundamentale și măsurile cu caracter economic și social, temeiurile care au determinat luarea măsurilor și efectele produse, precum și conformitatea acestora cu exigențele dispozițiilor art. 53 și art. 93 din Constituția României, ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 21 ianuarie 1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 453/2004, cu modificările și completările ulterioare.
(3) În termen de 60 de zile de la încetarea stării de urgență, Curtea de Conturi va efectua un control al modului de gestionare a resurselor publice pe perioada stării şi va prezenta Parlamentului un raport cuprinzând cele constatate, concluzii și propuneri, în condițiile prevăzute de art. 140 alin. 9 3 din Constituția României”.