„Prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu, a dispus urgent Inspectoratului de Stat în Construcţii, Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Curţii de Conturi, Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor şi Inspectoratului Teritorial de Muncă, să verifice în limita competenţelor legale şi va informa Corpul de Control al Prim-Ministrului asupra următoarelor aspecte: respectarea de către beneficiarul lucrărilor (Consiliul Judeţean Prahova) şi a firmei care s-a ocupat de execuţia lucrărilor, a condiţiilor şi obligaţiilor din certificatul de urbanism, din autorizaţia de construire, precum şi legalitatea semnăturilor din autorizaţii şi certificate de urbanism, în contextul în care în materie de urbanism acestea trebuie să fie doar ale preşedintelui Consiliului Judeţean, ele neputând fi delegate”, a anunțat, marți, Prefecturra Prahova, într-un comunicat publicat pe Facebook.
Totodată, Prefectura cere şi verificarea legalităţii contractului de execuţie, a documentaţiei de atribuire a procedurii de achiziţie, dar şi a actelor adiţionale ulterioare. Conform Prefecturii Prahova, contractul a fost suplimentat cu 5 milioane euro, cu acordul preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu.
Arafat trimite experţii la Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat: Vor evalua situaţia şi vor face recomandări
Solicitarea Prefecturii Prahova vizează şi verificarea respectării termenelor contractuale de către executant.
„În ciuda înştiinţărilor că lucrările au fost finalizate, în localitatea Slănic, şi nu numai, încă se lucrează la înfiinţarea reţelei de gaze”, se mai arată în comunicatul citat
Prima reacție a primarului din Slănic, după ce o stradă s-a surpat: Aşteptăm specialiştii de la Bucureşti să ne spună ce se întâmplă
Potrivit sursei citate, vicepreşedintele CJSU Prahova, Dumitru Tudone (desemnat preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, în urma suspendării preşedintelui Iulian Dumitrescu) a absentat de la toate şedinţele Comitetului.
Drept urmare, Prefectura Prahova denunţă, în comunicatul menționat „atitudinea ostilă” a reprezentanţilor CJ încă de la începutul evenimentului, manifestată prin refuzul de a sprijini financiar localitatea Slănic, în şedinţa ordinară din data de 30 aprilie 2024, „ignorându-se astfel solicitarea imperativă a Primăriei Slănic de a primi ajutor în situaţia urgentă”.