Prefectul Toni Greblă a anunțat luni că a solicitat instanței anularea dispoziţiilor prin care primarul Sectorului 1 - Clotilde Armand s-a desemnat manager de proiect şi şi-a majorat indemnizaţia lunară cu până la 30%.
„Prefectul Municipiului București a sesizat instanța de judecată, solicitând anularea celor cinci dispoziții prin care Primarul Sectorului 1 s-a desemnat în funcția de manager de proiect și prin care și-a majorat indemnizația lunară cu până la 30%.
Urmare a exercitării controlului de legalitate efectuat și având în vedere raportul Agenției Naționale de Integritate, Prefectul Capitalei a sesizat Tribunalul București, solicitând anularea dispozițiilor nr. 715/18.02.2022, 1708/06.05.2022, 2156/07.06.2022, 2517/05.07.2022 și 2853/01.08.2022 ca fiind nelegale.
Menționăm că efectele dispozițiilor sus-menționate sunt suspendate până la soluționarea definitivă a cauzei”, se mai precizează în comunicatul de presă al Prefecturii Capitalei.
Acțiunea Prefecturii Capitalei vine în urma sesizării ANI de acum o săptămână. Instituția a sesizat Prefectura Capitalei „cu privire la legalitatea actelor administrative ale autorităților administrației publice, respectiv a dispoziției de numire în funcția de manager de proiect și a celor 4 dispoziții prin care au fost suplimentate veniturile, atribuții conferite de prevederile art. 252, alin. (1), lit. c) din Codul Administrativ, acte materiale pentru care au fost reținute aspecte și indicii privind încălcarea regimului juridic al incompatibilităților, al conflictelor de interese în materie administrativă și a legislației în materie penală”.
Clotilde Armand a fost acuzată în urmă cu o săptămână de conflict de interese administrativ şi incompatibilitate de Agenţia Naţională de Integritate (ANI). Instituția a anunțat pe 7 noiembrie că a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, întrucât, în exercitarea atribuţiilor de primar, respectiv în perioada februarie – august 2022, a semnat un număr de 5 dispoziţii care au condus la crearea unor venituri suplimentare pentru sine.
În același timp, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand a susținut că sesizarea făcută de PNL împotriva ei la ANI arată că ”primarul sectorului 1 s-a numit manager de proiect şi a încasat 3500 euro în 5 luni”... ”Nimic mai fals”, adăugând că asta ar înseamna că ”toţi primarii din România care îşi semnează lunar pontajul sau care îşi măresc indemnizaţia sunt în conflict de interese”.
Armand s-a apărat și a afirmat atunci că „am citit astăzi comunicatul ANI, pot să vă spun că am respectat legea în cazul proiectului „Îmbunătățirea capacității administrative locale privind dezvoltarea, implementarea și promovarea măsurilor anticorupție‟.
Clotilde Armand a anunţat și că depune plângere penală împotriva inspectorului ANI care a refuzat sistematic accesul la dosar şi acuză faptul că un membru PNL a sesizat ANI fiindcă vrea să nu se mai ia şpagă în Primăria Sectorului 1.
„În exercitarea atribuțiilor de primar, Armand Clotilde Marie Brigitte a semnat dispozițiile prin care s-a numit pe sine manager al proiectului «Îmbunătățirea capacității administrative locale privind dezvoltarea, implementarea și promovarea măsurilor anticorupție» finanțat din fonduri europene și care au produs un folos material pentru sine în cuantum de 18.720 Lei, încălcând astfel prevederile art. 70, art. 71 și art. 76 din Legea nr. 161/2003”, a anuțat ANI.
„Cele 5 dispoziții semnate reprezintă numirea în funcția de manager de proiect, precum și majorarea indemnizației lunare, cu până la 30%”.
Dispoziția prin care s-a autonumit manager de proiect a fost semnată pe 18 februarie 2022, iar de la acea dată Clotilde Armand exercită simultan funcția de primar al Sectorului 1 și funcția remunerată de manager de proiect, nerespectând astfel dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. k) din Legea nr. 161/2003, mai arată Agenția de Integritate.
„Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către Armand Clotilde Marie Brigitte a infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul Penal întrucât, în exercitarea atribuțiilor de primar, respectiv în perioada februarie – august 2022, a semnat un număr de 5 dispoziții care au condus la crearea unor venituri suplimentare pentru sine”, potrivit ANI.