„Simbolul Unirii este tot la Vrancea, dar și ceva ce dă fiori: epicentrul cutremurelor. Vrâncenii noștri sunt harnici și încrezători. Vrancea înseamnă și turism, prin proiectele de la nivelul CJ, mă gandesc la Soveja, Tulnici, la tot ce înseamnă Focșani, pentru că orașul Focșani are o identitate aparte, acolo s-a făcut și unirea, e și muzeul Unirii.
Am reușit sa facem pentru prima dată universitate, am deschis două filiale ale universităților din București și Iași, suntem la al doilea an pentu studenții care termină studiile în Vrancea. Intenționăm să deschidem și un master în oenologie.
Avem cea mai mare suprafață viticolă, 11 la sută din suprafața viticolă a României, peste 20 de mii de hectare de viță-de-vie, soiuri care ne fac cinste și pe plan internațional.
Meseria de viticultor dispare dacă nu suntem atenți. Intenționăm ca prin Universitatea din Iași să deschidem oenologie, ca degeaba avem foarfecele, via, bogatia in viticultura sta in perfectiunea celui care folosește foarfecele.
Insistăm foarte mult pe promovarea acestei piețe a soiurilor de vin. Vinul e singurul aliment care îți scoate în evidență cele patru simțuri”, a declarat Cătălin Toma, președinte Consiliul Județean Vrancea, în la Realitatea PLUS, în emisiunea „Cu drag, despre România - județul Vrancea”.
„Și la Focșani vom avea un Muzeu al Vinului, mai avem un drum al vinului, se apropie de finalizare, și pe producătorii de viță de vie și de vin care au inceput sa investeasca in această zona de turism oenologic. Potențial există. Și deschidere”, a adăugat prefectul de Vrancea, Nicușor Halici, la Realitatea PLUS.
„Și pozitivul trebuie cultivat. În Vrancea, în următoarea perioada, cu proiectele in desfășurare și autostrada, se investesc peste un miliard și jumătate de euro, care se investesc pentru dezvoltarea comunității. S-au investit in ultimii 10 ani aproximativ două miliarde de euro. Ne-am dezvoltat, dar nu într-un ritm pe care ni l-am fi dorit. Avem 30 de ani de democrație, în primii ani nu am știut ce înseamnă democrația. Alții, mă refer la statele vestice, la America, nu au cunoscut niciodată ce înseamnă regimuri totalitare. Noi abia am început sa le construim, autostrăzile, acum 10 ani. E normal să fie înaintea noastră cu mult timp. Nu înseamnă că nu se poate mai repede. (...)
Echipa (Vrancei) asta încearcă să facă: să arate calitatea de om. Daca mergem cu bunn-credință, o sa reusim sa dezvoltam, o sa avem si rezultate.
Sa nu fim ipocriți. Poate de foarte multe ori nu ne-am dezvoltat din cauza incercarii dezbinării acestui popor. Ne responsabilizeaza și mostenirea lasată de Ștefan cel Mare”, a mai spus prefectul de Vrancea, Nicușor Halici, la Realitatea PLUS.