Alin Stoica a declarat că şantierul nu era autorizat și că firma care face lucrarea aparţine Primăriei Sector 3, dar nu a respectat măsurile elementare de siguranţă.
”Lucrarea respectivă nu era autorizată, nu erau luate măsurile elementare de siguranţă pentru asigurarea şantierului respectiv şi pentru protejarea lucrătorilor. Evident că ITM, după ce va face ancheta, va veni cu rezultatele finale şi va identifica toate neregulile. Este un exemplu despre cum nu trebuie făcute lucrurile, pentru că, până la urmă, este o companie municipală care ar trebui să fie un exemplu.
Este o companie a Primăriei Sector 3 care nu ar fi trebuit să facă lucrările respective, care nu respectă normele de protecţia muncii. Aşa ceva nu ar trebui să existe niciunde în România”, a declarat prefectul Alin Stoica, miercuri seară, la o televiziune de știri.
„Sunt nişte norme de protecţia muncii care trebuie respectate cu stricteţe. De multe ori nu sunt respectate pentru că sunt prea costisitoare pentru unii, sau pentru că îi împiedică, sunt unii care le refuză”, a mai spus prefectul legat de felul în care se desășoară munca pe șentiere.
Întrebat dacă primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, este vinovat în acest caz, prefectul a evitat un răspuns direct și a afirmat că „ancheta va determina cine este responsabil, teoretic, conducătorul locului de muncă este cel care este responsabil”.
”ANCHETĂ în cazul celor doi muncitori ÎNGROPAȚI de vii: audieri după tragedia din centrul Capitalei - Controverse privind legalitatea lucrărilor”
Şase muncitori au fost surprinşi de un mal de pământ, luni, pe un şantier din Capitală. În urma tragediei din 2 august doi dintre ei au murit, iar ceilalți patru au fost răniți.
Foto: INQUAM