”La iniţiativa preşedintelui interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred-Robert Simonis, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat alocarea unui spaţiu din Palatul Parlamentului pentru constituirea unei capele ortodoxe. Demersul se alătură celorlalte evenimente care pregătesc Anul Centenar al Patriarhiei Române şi reprezintă expresia legăturii apropiate a parlamentarilor cu ortodoxia românească”,a anunţat Camera Deputaţilor.
Lăcaşul de cult urmează să fie un spaţiu de rugăciune, reculegere şi celebrare a slujbelor religioase pentru cei care îşi desfăşoară activitatea în Palatul Parlamentului.
”Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va oficia ceremonia de sfinţire a capelei luni, 25 martie, începând cu ora 17.00. Aceasta este situată la nivel P, zona intrării oficiale C1 şi va purta hramul Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României”, mai anunţă instituţia.
”După sfinţirea capelei, vor susţine alocuţiuni Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, preşedintele Senatului, Nicolae-Ionel Ciucă, şi preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred-Robert Simonis. Sunt invitaţi să participe la eveniment membrii Guvernului României, parlamentari, precum şi conducători ai unor instituţii centrale şi ai cultelor religioase”, se menţionează în comunicat.
Capela se va afla sub jurisdicţia canonică şi administrativă a Arhiepiscopiei Bucureştilor.