'De asemenea, Comitetul de reglementare a avizat tarifele de tip Componenta de piață concurențială (CPC), care vor fi aplicate de furnizorii de ultima instanță de la 01.01.2017, valoarea acestora fiind redusă față de valoarea tarifelor în vigoare în medie cu 1,6% la nivel național. Luând în considerare reducerea cu 6,47% a tarifelor reglementate la energia electrică aplicate clienților casnici, precum și creșterea procentului de dereglementare la 80% în semestrul I al anului 2017, conform calendarului de eliminare a prețurilor reglementate la energia electrică convenit prin Foaia de parcurs din cadrul Memorandumului de Înțelegere semnat cu organismele europene și internaționale, estimăm o scădere, per ansamblu, cu circa 1,9% față de anul 2016, a prețului mediu al energiei electrice furnizate clienților casnici începând cu data de 01.01.2017', menționează sursa citată, potrivit Agerpres.ro.
În baza prevederilor HG nr. 1215/2009 privind stabilirea criteriilor și a condițiilor necesare implementării schemei de sprijin pentru promovarea cogenerării de înaltă eficiență pe baza cererii de energie termică utilă, cu modificările și completările ulterioare, contribuția pentru cogenerare se stabilește anual de ANRE și poate fi modificată semestrial.