Fotografiile prezentate de agenția Reuters îl înfățișează pe liderul sirian în cabina de pilotaj a unui avion rus Sukhoi SU-35 și inspectând armele, personalul și vehiculele blindate de la baza de lângă Latakia.
Președintele sirian a fost însoțit de șeful Statului Major rus, generalul Valery Gerasimov, a informat agenția SANA.
Baza s-a aflat în centrul eforturilot militare ale Moscovei, care l-a sprijinit pe Assad din 2015, când forțele aeriene rusești au început să bombardeze insurgenții care amenințau accederea sa la putere. Președintele sirian a fost sprijinit, de asemenea, de Iran.
În ultimele zile, Assad a vizitat zonele din nordul și nord-vestul Damascului, într-o călătorie rară în afara sediului său din capitală.
Duminică, cu ocazia sărbătoririi sfârșitului Ramadanului, Bashar al-Assad s-a rugat în orașul Hama, fiind prima dată când a vizitat orașul de la începutul conflictului. Acesta a fost însoțit de soția sa Asma și copii când au făcut vizite soldaților răniți, conform mass media siriene.