”Un tip de mezeluri aduse din Germania, care au un anumit gust apreciat acolo, nu pot fi la fel de ușor comercializate în România”, a afirmat Pandelică.
În urma analizelor ANPC, a reieșit că, potrivit etichetei, cantitatea de grăsime, de exemplu, era încadrată în valorile admisibile. ”În cazul valorii energetice au ieșit diferențe”, a precizat președintele ANPC, completând că, în unele cazuri, aceasta însemna că românii ar trebui să consume o cantitate mai mare din acel produs pentru a obține aceeași valoare energetică, față de clienții din țările din vestul Europei în care se comercializează alimentele respective.
O soluție ar fi renunțarea la noțiunea de adaptare la gustul specific din fiecare țară, spune președintele ANPC, în contextul în care aceasta este, de obicei, explicația producătorilor.