Avocatul Adrian Cuculis a declarat, pentru libertatea.ro, că una dintre imaginile afişate pe pachetele de ţigări, pentru a ilustra riscurile la care se supun fumătorii, este a unui bărbat român, din Hunedoara. Acesta a suferit o intervenţie chirurgicală la un spital din Cluj, în urmă cu doi ani. Ulterior, omul a murit, iar imaginea cu el pe patul de spital a ajuns pe toate pachetele de țigări din Uniunea Europeană. Ca o coincidență, tot în urmă cu doi ani s-a aprobat și directiva UE privind folosirea de imagini.
"Imaginile au fost făcute în spital, i-am recunoscut tricoul tatălui, când era internat în spital", ar fi spus cei trei fii avocatului.
Ei au mai poivestit că tatăl lor era internat în Cluj, unde a suferit o operație sub anestezie. "Pozele cu el din timpul vietii sunt izbitoare, în comparatie cu cea de pe pachetul de tigări. Famila este revoltata și vrea să meargă în instanță, unde probabil vom cere daune record fiindcă ei ne-au spus ca își văd tatăl pur și simplu „aruncat” pe stradă, unde îl calcă lumea în picioare iar pozele circulă în toată Europa. Ei nu și-au dat acordul și susțin că nici tatăl lor nu putea să facă acest lucru, pentru că era inconștient, cee ace se vede și în imagine!", spune avocatul.
Avocatul a afirmat că, în acest moment, cazul se află într-o fază incipientă, de strângere de documente.