Proprietarul era un selfmademan din Bărăgan, George Ionescu (1828-1905), care la doar 14 ani plecase din Ciochina de Ialomiţa pentru a se angaja ucenic la marele negustor de băuturi spirtoase, Smarandache. După 10 ani de viaţă spartană, Ionescu economiseşte 2.000 de lei cu care porneşte în afaceri pe cont propriu, investind la început într-o băcănie. După ce se implică şi în cârciumărit, se axează pe comerţul cu zahăr, devenind unul din marii actori ai pieţei bucureştene de profil. Pentru a putea decola spre marile afaceri, el şi-i alătură şi pe cei doi nepoţi ai săi, fraţii Iordache şi Constantin Ionescu, tot fii de plugar din Ciochina. În timp, doar primul rămâne ataşat cârciumăritului; celălalt dispare pe drum.
Prin 1880, George Ionescu lasă cârciuma din Covaci no. 3 pe mâinile lui Iordache, care, gospodărind-o cu pricepere şi hărnicie de ţăran cu frică de Dumnezeu, reuşeşte să o consacre, aceasta devenind un magnet pentru amatorii de un vinişor bun şi de o masă cinstită fără fasoane de import, mai ales că porţiile erau „enorme”, după cum spun mărturisitorii vremii. Standardele sale de calitate au creat şcoală, mulţi cârciumari ai vremii trecând, la început, prin mâna lui. Vechea tavernă, unde, pentru a intra înăuntru, trebuia să te apleci serios, devine restaurant pentru protipendadă, căpătând etaj şi terasă peste o parte din primul cat. Spectaculoasă a rămas în memoria vremii încăperea centrală, aşa numita cameră cu candelabru. Nu se ştie dacă Iordache N. Ionescu (1843-1901) a avut urmaşi pe linie masculină, cert este că a lăsat după el trei fete nemăritate.
Sursa: adevarul.ro
