Un fenomen a luat prin surprindere România în acest weekend. Un tânăr aparent necunoscut din Republica Moldova a strâns o mulțime impresionantă de fani la București, dar și la Iași, unde un mall a fost evacuat din cauza aglomerației create.
S-a dovedit că tânărul cu pricina nu era nici pe departe necunoscut. El este Ilie Bivol, un copil teribil al Internetului, care produce clipuri video cu un succes nebun în special la adolescenți și copii.
Are sute de mii de fani pe Facebook și pe Youtube, iar numărul acestora crește văzând cu ochii.
Cine este și de unde vine? Din Republica Moldova. Ilie a avut o copilărie complicată, după ce mama sa l-a abandonat într-un orfelinat. A fost adoptat mai apoi de o familie care l-a iubit, așa cum chiar el a mărturisit. A locuit o vreme în SUA, apoi s-a întors în Republica Moldova.
O parte a poveștii a spus-o chiar el, evident, într-un clip video.
"Nu am avut o copilărie cu care să pot să mă laud. Am avut o mamă cu care nu trăiesc deja de 8 ani. Am fugit de acasă la 15 ani. Era imposibil să trăiesc cu ea pentru că mereu îmi spunea: Vreau să vină cineva la ușă și să-mi spună că ești mort. Am și un tată pe care nu l-am văzut niciodată. La 6 ani, mama m-a dat la orfelinat. Weekendurile le petreceam acasă cu mama. Știu că clipele petrecute cu mama sunt cele mai frumoase, dar..nu în cazul meu. Eram cel mai sărac copil din ogradă. Când veneam acasă mă simțeam străin, pentru că casa mea era unde îmi erau prietenii, la orfelinat. Des mă întrebam care este scopul vieții mele? La început îmi era greu. Dar mai târziu am realizat că tot ce s-a întâmplat în viață s-a întâmplat cu un scop. Și acel scop este: să fiu o binecuvântare pentru cei care mă înconjoară. Să iubesc pe cei care sunt socotiți fără de valoare în societatea noastră. Chiar și pe mama mea. Trecutul m-a făcut să fiu ce sunt azi. Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți".
Ilie a început să facă vlogging în 2014, iar acum are sute de mii de fani pe Youtube. Motivul succesului? Un amestec de provocări nebunești și povești de viață.
Vloggerul linge un cactus sau bea cola cu pastă de dinți pentru că așa l-au provocat fanii, sau vorbește despre viața lui și îi îndeamnă pe toți să își iubească aproapele.
În primăvară, Ilie a răspuns întrebărilor blog.estudent.ro, explicând care este inspirația sa și ce urmărește prin activitatea sa.
De unde aduni inspirație pentru episoadele tale?
Sunt creatori pe care îi urmăresc zilnic, cum ar fi Casey Neistat. El face daily vlogs despre viața lui și îmi place foarte tare stilul lor, sunt un fel de scurtmetraje. În direcția aceasta vreau să evoluez și eu, am mereu camera la mine, editez mai creativ, nu vreau doar să fac provocări și atât. Vreau să pun mai multă artă în asta.
Dacă ar fi să definești vlogul tău pe scurt, cum ar fi?
Happiness! Vreau să redau emoții pozitive. În viața reală pot să fiu mai timid, mai ales dacă sunt în mijlocul a mulți oameni necunoscuți. Dar în video-uri întotdeauna încerc să fiu plin de energie, pentru că sunt văzut de persoane care stau acasă și poate au o zi mai tristă, iar eu le pot readuce buna dispoziție. Nu doar mă străduiesc să fiu happy și activ, dar asta este starea mea esențială atunci când ridic camera. Pentru mine, personal, e foarte important să gândesc pozitiv, sănătos, și să mă bucur de orice văd în jur, ca un copil. Citatul lui Steve Jobs mă definește foarte bine: “Cel mai important este să mă duc seara la culcare cu gândul că am făcut ceva minunat.”
Mai jos, una din seriile provocărilor nebune la care Ilie a răspuns. Clip vizionat de 1.700.000 de ori:
Iar aici, dovada succesului de care se bucură Ilie la București: