"Plămânul de fier" a fost una dintre cele mai bune invenţii din vremea aceea, ajutând miile de persone cu probleme respiratorii să trăiască. Pacienţii erau încorsetaţi în carcasa de metal până la gât, cu capul afară. Înăuntru se genera un vacuum care permitea plămânilor să funcţioneze.
Cei mai mulţi pacienţi erau copii. Când atigeau maturitatea, aceştia părăseau carcasa. Nu, însă, şi Paul! Bărbatul a fost închis în "plămân" în 1952. Asta înseamnă că a petrecut peste 60 de ani în carcasă. Maşinăria, însă, nu a fost concepută pentru o folosire atât de îndelungată. Producţia acesteia s-a oprit în 1960.
Boala nu i-a afectat doar plămânii lui Paul. Bărbatul a rămas paralizat de la gât în jos, astfel că a fost dependent de plămân de când se ştie. Şi totuşi, a reuşit să urmeze şi să termine facultatea, ajungând avocat.
"Ţin minte că, în momentul în care am fost transferat la Universitatea din Texas, toată lumea s-a speriat. Îşi doreau să nu bag plămânul în cămin. Şi totuşi, am făcut-o! L-am instalat în dormitor şi am trăit acolo, în el, ani buni", a povestit Paul.
Şi, deşi astăzi există multe alte tratamente pentru poliomielită, cei care au folosit un astfel de plămân susţin că nimic nu-i face să se simtă mai bine. Nu există maşinărie şi nici medicamente care să aibă acelaşi efect, spun aceştia.
Paul este una din cele 10 persoane rămase în lume care încă folosesc plămânul.
