Tragicul eveniment s-a petrecut în noaptea de 9 spre 10 aprilie. Tânăra a ieșit dintr-un club din Timișoara și s-a îndreptat spre Podul Michelangelo.
Aici ea a fost acostată de un om al străzii, un bărbat de 26 de ani din Sebeș, județul Alba.
Acesta a profitat de faptul că fata era sub influența băuturilor alcoolice și nu se putea apăra și a violat-o, scrie ziuadevest.ro.
Polițiștii au reușit să prindă violatorul după trei zile, în 12 aprilie, iar acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar împotriva lui a fost începută urmărirea penală pentru viol și furt calificat. Magistrații au decis să îl aresteze preventiv pentru următoarele 30 de zile.