Aceasta este povestea lui Ann Hodges, o femeie din Alabama care, pe 30 noiembrie 1954, a fost lovită de un meteorit. Femeia a povestit, la acea vreme, că, în timp ce stăta liniştită pe canapea, o piatră neagră a străpuns acoperişul casei şi, după ce a dărâmat radioul, i-a lovit coapsa.
Piatra, de mărimea unei mingi de tenis, i-a făcut o vânătaie uriaşă, cât un ananas, provocându-i dureri insuportabile.
Ulterior, Michael Reynolds, un profesor de astronomie de la un liceu din Florida, a declarat, pentru presa vremii, că acest caz este extrem de ciudat, având în vedere că cei mai mulţi meteoriţi cad în apă.
"Sunt infinit mai multe 'şanse' să fii lovit de o tornadă, un uragan şi de fulger în acelaşi timp, decât să fii lovit de un meteorit!", spunea profesorul.
Cu puţin timp înainte de incident, şi-au adus aminte localnicii, au văzut cum din cer se desprinde o rază roşiatică, extrem de strălucitoare. Alţii au spus că au văzut o minge de foc.
Unii au crezut că văd un avion prăbuşindu-se, alţii au mers şi mai departe şi au intrat în panică la gândul că sunt atacaţi de ruşi.
În scurt timp, autorităţile au trimis la faţa locului un geolog pentru a investiga cazul. Ann a fost transportată la spital şi piatra a fost confiscată. După ce au primit confirmarea că era un meteorit, au avut de trecut un alt hop: ce făceau cu piatra? Cei mai mulţi au fost de părere că aceasta ar trebui să-i fie înapoiată lui Ann. "Simt că metoritul este al meu, parcă face parte din mine... La urma urmei, m-a lovit pe mine! Cred că Dumnezeu a dorit asta", a spus femeia.
Lucrurile s-au complicat, însă, în momentul în care Birdie Guy, proprietara casei în care stătea Ann, a revendicat piatra, pe motiv că a lovit casa ei. După ce a început să fie criticată de vecini, aceasta a renunţat la pretenţii contra sumei de 500 de dolari.
Odată ce au intrat în posesia meteoritului, Ann şi Eugene, soţul ei, au hotărât să o doneze Muzeului Smithsonian.