Venită din Italia, mama a mărturisit în fața celor prezenți că nu a încetat niciodată să spere că-și va regăsi fiul și-și va reuni familia, scrie ziaruldebacau.ro.
La sfârșitul anului trecut, un tânăr a constatat că există mari asemănări între el și un copil dispărut în anul 1996, după ce a citit pe internet un articol despre povestea acestei dispariții.
Povestea începe în luna august 1996, când copilul, Vasile Dragoș Lupu, zis "Scarlet", avea 7 ani și a plecat să joace fotbal, în curtea școlii din localitatea Buhuși, județul Bacău, spunându-i mamei că nu întârzie mai mult de 30 de minute.
Din joacă, acesta s-a urcat într-un tren, cu destinația București. La lăsarea întunericului, mama a realizat că s-a întâmplat ceva, deoarece copilul nu a revenit acasă și a pornit în căutarea lui.
Timp de 18 ani, băiatul a fost în grija a unor instituții de ocrotire a copiilor din municipiul București și din județele Argeș și Brașov.
Băiatul își amintește faptul că, în urmă cu mai mulți ani, a călătorit cu trenul și a ajuns în București, a coborât în gara Chitila, unde a fost găsit de o femeie și dus la o fundație pentru protecția copilului. După aproape un an de zile, Scarlet a fost transferat la o casă de copii din județul Argeș, unde i s-a atribuit o nouă identitate.
Băiatul își amintea faptul că pe mama sa o chema Maria (în fapt, pe mama copilului dispărut o cheamă Mariana) și că stătea atât la bloc cât și la curte, la bunica, lângă o gară. Mai știa că mai avea o soră, pe nume Sibel.
În urma verificărilor efectuate de polițiști cu privire la rudele copilului dispărut a rezultat că numele surorii corespunde spuselor băiatului.
Investigațiile specifice desfășurate de polițiștii din cadrul Direcției de Investigații Criminale – Serviciul Urmăriri, împreună cu polițiștii de la I.P.J. Argeș, au relevant faptul că există o legătură de rudenie între copilul dispărut în urmă cu 18 ani și familie.