O femeie în vârstă de 61 de ani din Sibiu a fost trimisă în judecată pentru omor. Aceasta, în cele din urmă, a reușit să demonstreze că gestul său extrem de a-și înjunghia soțul alcoolic și abuzator a fost, într-adevăr, rezultatul legitimei apărări.
Potrivit referatului de evaluare aflat la dosar, femeia provine din mediul rural, „în sensul de mediu tradiționalist, conservator, guvernat de principii bine înrădăcinate cu privire la relațiile dintr-o familie”.
A fost nevoită să suporte zeci de ani ieșirile de gelozie ale soțului, agresiunile și chiar abuzurile sexuale.
Antonia aruncă în aer stereotipurile: „Sunt plină de celulită acum”
„Cei doi încercau să mențină aparențele unei familii fericite, atât față de părinții inculpatei, cât și ai soțului, față de prieteni, rude și chiar față de propriii copii. Relațiile dintre inculpată și copii erau apropiate, găsind în copii un scop în viață. Femeia a fost nemulțumită de faptul că soțul ei nu participa la treburile casnice, era supusă abuzurilor verbale și emoționale și era acuzată de infidelitate”, se mai precizează în documentul procurorilor.
Situația s-a deteriorat alarmant în contextul unui consum excesiv de alcool, iar violențele au devenit tot mai frecvente. Poliția a fost chemată să intervină în repetate rânduri pentru a calma spiritele, iar în acest context femeii i s-a sugerat posibilitatea emiterii unui ordin de protecție. Cu toate acestea, femeia a refuzat de fiecare dată să accepte o astfel de măsură de protecție.
„În data de 5 martie 2023, a izbucnit un nou conflict între cei doi soți, pe fondul consumului exagerat de alcool al victimei și al dorinței acestuia de a întreține relații sexuale. Soția a refuzat fugind de soț prin casă și încercând să-l filmeze sub amenințarea că va arăta înregistrarea copiilor. Într-un final, soțul s-a retras în camera sa, iar soția, crezând că s-a aplanat conflictul prin retragerea la somn a soțului, s-a reîntors la activitatea sa în bucătărie”, se menționează în rechizitoriul procurorilor.
În timp ce toca legumele necesare gătitului, soția a fost abordată din nou de soț, cu aceeași intenție.
„Provocată de atitudinea acestuia, inculpata care ţinea în mână un cuţit de 24 de cm lungime, din care lama are 13,5 cm, l-a înţepat superficial, în mai multe rânduri, în zona abdominală şi toracică, însă una dintre lovituri, fiind mai intensă, a dus la penetrare intraabdominală şi implicit la o hemoragie internă”, au constatat anchetatorii.
A observat că soţul său a sângerat, însă nu a luat nicio măsură pe motiv că victima ar fi refuzat să meargă la spital. În aceste condiții, a doua zi bărbatul a decedat ca urmare a hemoragiei interne.
Maria a afirmat constant că acțiunile sale au fost rezultatul legitimei apărări și că nu a avut nicio intenție de a-i lua viața soțului. Cu toate acestea, a fost trimisă în fața instanței și, în urma procesului, Tribunalul Sibiu a hotărât să o condamne la o pedeapsă de 4 ani, 5 luni și 10 zile de închisoare cu executare pentru infracțiunea de violență în familie în variantă omorului.
A găsit înțelegere la completul de judecată de la Curtea de Apel Alba Iulia, care a schimbat încadrarea juridică în lovituri cauzatoare de moarte și a reținut circumstanțe atenuante.
„Apreciem că aceasta nu a urmărit și nu a acceptat producerea rezultatului faptei sale, respectiv a decesului soțului său, în momentul în care, având cuțitul de bucătărie în mână, s-a întors și a încercat să-l îndepărteze pe acesta în încercarea lui de a o supune unui raport sexual neconsimțit, înțepându-l în zona abdominală. Rezultatul produs, respectiv decesul acesteia nu a fost prevăzut, producându-se din culpă”, au susținut magistrații de la Curtea de Apel.
În 19 decembrie 2023, Maria a fost condamnată definitiv la 3 ani de închisoare cu suspendare, pe un termen de trei ani. A mai fost obligată la muncă în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile.
Cum să primești despăgubiri în cazul în care trenul are întârziere.