Pentru Jan Koum (38 de ani), noul statut contrastează cu tinereţea petrecută în Statele Unite, ca adolescent imigrant din Ucraina, crescut într-o familie asistată social.
Jim Goetz, partener la fondul de capital de risc Sequoia Capital, spune că aversiunea lui Koum faţă de publicitate şi folosirea datelor personale ale utilizatorilor pentru a vinde reclame provine din copilăria petrecută în comunism, cu teama permanentă de "poliţia secretă", scrie Mediafax, citând Bloomberg.
Sequoia Capital este singurul investitor care a avut încredere în WhatsApp şi a finanţat devreme dezvoltarea companiei. Alături de Koum şi Acton, Sequoia va fi al treilea mare câştigător al mutării Facebook.
FACEBOOK va cumpăra o faimoasă aplicație de mesagerie pentru 19 miliarde de dolari
WhatsApp nu adună informaţii referitor la numele, sexul, adresa sau vârsta utilizatorilor. Pentru utilizarea serviciului este suficientă confirmarea numărului de telefon.
"Este o abordare clar contra pieţei, influenţată de experienţele lui Jan dintr-o copilărie petrecută într-un stat comunist cu poliţie politică. L-a făcut să aprecieze mijloace de comunicare care nu sunt urmărite sau ascultate", explică Goetz într-o postare publicată miercuri pe blogul fondului Sequoia Capital.
Angajat la Yahoo până în 2007, Koum a părăsit compania alături de programatorul Brian Acton, deziluzionaţi de obsesia cu publicitatea a companiilor de servicii online.
În 2009, cei doi au înfiinţat propria firmă, cu o strategie bazată pe crearea unei aplicaţii de mesagerie uşor de utilizat, ignorând complet advertisingul.
"Nimeni nu se trezeşte dimineaţa gândindu-se la publicitate, nimeni nu adoarme cu gândul la noile reclame pe care le va vedea mâine. Fără publicitate! Fără jocuri! Fără şmecherii!", scria Koum în 2012 într-o postare pe blog.