Poveste înduioşătoare la Iaşi, unde medicii de la Spitalul Parhon au reuşit să facă primul transplant de rinichi între gemeni. Un bărbat bolnav care urma să fie dependent de dializă a fost salvat de fratele său care a insistat să îl ajute. Cei doi au fost despărţiţi la naştere şi au aflat că sunt fraţi șapte ani mai târziu.
„N-am avut nicio îndoială, să zici că mi-e frică. Acum suntem doi în unu, cum ar veni. Acum am rămas amândoi cu câte unul”, a declarant Costel, donatorul.
Costel şi Cornel sunt fraţi gemeni, dar au fost crescuţi de familii diferite. Părinţii lor mai aveau încă 16 copii, aşa că pe Cornel l-au dat unei vecine care nu putea deveni mamă. Au aflat că sunt frați abia la vârsta de șapte ani. De atunci au fost nedespărţit. Viaţa i-a pus însă la încercare. Cornel s-a născut cu un singur rinichi. La 46 de ani a aflat că suferă și de o boală cronică gravă şi va trebui să facă dializă de trei ori pe săptămână.
„M-am trezit că frate-miu s-a oferit înainte să-l întreb eu. Ar fi fost un chin pentru mine tot restul vieţii. Ar fi trebuit să renunţ la meseria pe care o practice. O să am grijă de el ca ochii mei din cap”, a declarat Cornel.
„Nu am vrut să-l văd făcând dializă, suferind. Asta m-a determinat să-i dau. Sufleteşte, frăţeşte, cu toată inima, şi încredere în toţi medicii şi profesorii de aici”, a spus Costel.
Operaţia a durat aproximativ patru ore. A fost primul transplant renal între gemeni realizat vreodată la Spitalul Parhon din Iaşi. „Din punct de vedere chirurgical n-a fost, să spunem, nicio problemă intraoperator. Partea bună, cazul ideal, pentru noi a fost că donatorul a fost fratele geamăn, ceea ce înseamnă o compatibilitate de 100%”, a declarat medical Daniel Andone. De la începutul anului, la Spitalul Parhon din Iaşi s-au făcut 19 transplanturi renale.