După cum chiar regina Ana a povestit, fiica ei și a regelui Mihai, Margareta, a fost prima care a simțit prezența spiritelor în locuință. Ulterior, chiar regina însăși a simțit că în dormitor se afla o ”prezență masculină foarte rea” și chiar a văzut fantoma lui Sir John Coope, care, potrivit reginei Ana, ”poseda” casa de mult timp.
”La etajul casei, de la scările care urcau de la parter până la uşile de la dormitoare şi băi, exista un hol de trecere de câţiva metri pătraţi, care în englezeşte se numeşte landing. Margareta se temea să parcurgă cei şase-şapte paşi de la balustradă şi scări până la uşi. De fiecare dată era teribil de speriată, aproape terorizată. Am aflat de la ea că simţea, fără să vadă concret, prezenţa mai multor persoane, mişcându-se în jurul ei (...). Ne întrebam de ce numai copilul simţea aceste lucruri şi noi nu. Ne-am dat seama cu timpul că prezenţa se făcea simţită numai la înălţimea unui copil, fiindcă acel tavan (şi numai el) fusese deplasat cu ani în urmă mai sus, pentru a lărgi încăperea de dedesubt. Astfel, duşumeaua de la etaj era mai sus cu aproape un metru, micşorând etajul superior.
Acest lucru l-am aflat mai târziu, când ne lămurisem că la noi în casă existau fantome; am făcut legătura cu fenomenul perceput numai de Margareta: fantomele se mişcau probabil la nivelul vechii duşumele, ceea ce făcea ca umerii şi capetele lor să ajungă la înălţimea unui copil. De ce mişunai ele pe acea suprafaţă în mod special, ce anume se întâmplase în acea încăpere în trecut, nu ştim niciunul dintre noi. Regele şi cu mine începusem la un moment dat să prelucrăm lemnul. Nu ne lipsea materia primă, ba dimpotrivă, ea exista din abundenţă pe domeniul acela. Erau nişte butoaie vechi, aşa că am organizat un atelier de tâmplărie. Din capacele de butoaie am construit mese cu mâna noastră. Micul atelier de tâmplărie se găsea jos, la parterul casei. Într-o seară, am decis să merg la culcare mai devreme, lăsându-l pe Rege în atelier, să lucreze. Am încercat să intru în dormitor, dar n-am putut. A trebuit să-l aştept. Nu ştiu cum să explic această barieră. Pur şi simplu ceva mă oprea să intru, şi înţelegeam că sunt oprită fiindcă sunt femeie, şi că aş putea trece pragul acelei camere dacă bărbatul meu ar fi cu mine acolo. Simţeam că se află în dormitorul nostru o prezenţă masculină, foarte rea. Am aflat pe urmă, din povestirile diverselor persoane care cunoşteau casa şi istoricul ei, că era vorba de fantoma lui Sir John Coope, un domn ce posedase casa înaintea bătrânului lord Brockett (...).
Mama nu a crezut în viaţa ei în fantome, dar într-o seară, aflându-se în vizită la noi, a simţit prezenţa lui Sir John Coope în camera de zi. Acolo se afla televizorul lordului Brockett, un obiect destul de rar la acea vreme. El ne dăduse permisiunea să-l folosim. La capătul încăperii era o canapea. Am vrut să intru cu mama în salon într-o seară, dar am simţit acelaşi obstacol. M-am oprit în cadrul uşii. Mama a aprins lumina, a traversat salonul, s-a uitat la canapea şi nu a spus nimic; dar mai târziu, când a mers la culcare, m-a rugat să nu închid uşa de la dormitorul ei peste noapte. Pentru mama mea, să ceară un astfel de lucru era ceva cu totul excepţional! Câteva zile după eveniment, mi-a mărturisit că sofaua avea pernele înfundate, ca şi cum corpul greu al unei persoane ar fi lăsat urme, aşezându-se pe canapea. La început, mama a crezut că fusese paznicul de noapte care se uitase la televizor, dar i-am spus că el nu venea niciodată la ora aceea la noi acasă. Am avut proba definitivă şi certă atunci când, seri la rând, am găsit aceleaşi urme ale lui Sir John Coope pe perne şi pe canapea, identice de fiecare dată, deşi noi aranjam cu grijă sofaua, în mod special, în fiecare seară. Uneori schimbam pernele, alteori schimbam poziţia lor, dar urmele apăreau întotdeauna însoţite de acelaşi sentiment dezagreabil care ne împiedica să intrăm în salon”, a povestit Regina Ana, în cartea sa și, ulterior, într-un interviu televizat.