Duhovnicul îi învăţa pe oamenii care îi cereau ajutorul să ţină cont de sfaturile sale şi să postească şi lunea. Pentru reuşită, postul se face nemâncând şi nebând nimic toată ziua. Pe lângă abţinerea de la mâncare, credincioşii erau învăţaţi şi ce rugăciuni să citească.
Ce trebuie să faci ca să-şi meargă bine
Ca să obţii un rezultat, postul negru se ţine până la ora 24.00, e obligatoriu să faci 40 de metanii şi să aprinzi 7 lumânări.
La fiecare metanie, se spune această rugăciune: „Doamne, iartă-mi păcatele mele şi ale tuturor celor din casa mea, primeşte nevrednica mea rugăciune şi nevrednicul meu post şi dăruieşte-mi….(aici spui dorinţa pentru care ţii postul). După ce au ars complet cele 7 lumânări, spui şi rugăciunea ta către Sfinţii Arhangheli: “Sfinţilor Arhangheli Mihail si Gavril şi toţi sfinţii, duceţi nevrednica mea rugăciune şi nevrednicul meu post la Bunul Dumnezeu, pentru iertarea păcatelor mele, ale părinţilor mei (pomeneşti numele lor), ale soţului(soţiei) meu, ale copiilor mei, ale bunicilor şi a tot neamul meu, a celor morţi (pomeneşti numele lor) şi pentru….(aici spui dorinţa pentru care faci postul şi te rogi)”.
"Elimină păcatul şi împacă-te cu Dumnezeu şi atunci Dumnezeu Te va asculta şi te va ajuta. Mă refer în mod special la tinerii care vor să se căsătorească şi care au început viaţa cu păcatul desfrânării (a curviei, a sexului), călcând porunca a 7-a „Să nu trăieşti în desfrânare” şi care au ales păcatul în loc de binecuvântarea lui Dumnezeu pe care trebuia s-o primească prin Taina Cununiei. Dacă eşti căsătorit(ă), să nu te culci cu soţia(ul) în acelaşi pat în ziua când posteşti, chiar dacă nu păcătuiţi, pentru că vi se socoteşte ca întinare şi ispita care vă chinuieşte", obişnuia să spună părintele, scrie adevarul.ro.