La ghişeele Poştei Române clienţii vor putea lua carduri de credit sau carduri de cont curent.
"Avem o serie de contracte, în radar, ca prioritate, unul este pentru distribuirea cardurilor de sănătate, iar autoritatea contractantă este Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Suntem, de asemenea, într-un stadiu avansat în negocierea parteneriatului cu o entitate bancară pentru a lansa un portofoliu de servicii financiar-bancare la ghişeu. Va fi un portofoliu de servicii primare, simpliste, tipice pentru tipul de client care ne calcă pragul. Vom avea cont curent, carduri de credit, carduri de distribuire a pensiilor, împrumuturi mici şi alte servicii financiar-bancare, care pot ajuta la creşterea nivelului de bancarizare al României. Sperăm ca în următoarele 30 de zile să ajungem la nominalizarea unei instituţii financiare şi împreună cu ei să demarăm procesul de lansare a portofoliului de servicii'", a precizat Petrescu.
Potrivit sursei citate, o altă zonă interesantă pentru companie este cea de brokeraj, precum şi lansarea unui sistem de francizare a serviciilor poştale.
'Am lansat Poşta Româna Broker Asigurări. Suntem şi aici într-un stadiu avansat. Am depus, în urmă cu 30 de zile, la ASF, documentaţia necesară avizării şi am toată încrederea că Poşta Română poate deveni cel mai important broker de asigurări din România. Ne vom axa, în special, pe asigurările de tip obligatoriu. De asemenea, suntem tot într-un stadiu avansat de a lansa un sistem de francizare a serviciilor poştale. Discutăm cu o serie de retaileri din România în a deschide oficii poştale în magazine tip 'convenience store', de obicei ele se află în spatele magazinului, unde coabitează foarte bine serviciile de tip comercial cu serviciile poştale, de unde clienţii îşi pot ridica pensiile sau retribuţiile sociale. Ne gândim să avem prima franciză operabilă în mediul urban în luna august', a adăugat Alexandru Petrescu.
Şeful Poştei Române nu exclude extinderea în afara graniţelor ţării, existând un proiect în lucru, care presupune şi 'prezenţă poştală şi în afara graniţelor României'.
În ceea ce priveşte situaţia financiară a companiei, Petrescu estimează că Poşta Română va încheia anul 2014 cu un profit operaţional consolidat, dar şi cu servicii poştale mai bine orientate către clienţi. Acesta nu exclude şi o listare la bursă după finalizarea procesului de privatizare.
'Suntem în continuare pe profit operaţional. Cred că vom termina anul 2014 cu un profit operaţional consolidat, cu servicii poştale mai bine orientate către clienţi şi cu un parcurs de privatizare aproape de finalizare. (...) Este foarte probabil să ajungem şi la o listare la bursă.