ACCIZA BENZINĂ. "Cu acciza la carburant e foarte clar, singurul lucru pe care mai putem să-l facem, în baza discuţiilor cu partenerii noştri internaţionali, ar reprezenta, eventual, încă trei luni pentru motorină de amânat, dacă lucrul acesta se dovedeşte şi economic, nu doar politic bine", a spus Ponta.
ACCIZA BENZINĂ. La sfârşitul anului trecut, după ce preşedintele Traian Băsescu a anunţat că nu va promulga bugetul pe 2014 cu majorarea accizei la carburant şi după ce transporatorii au anunţat că această creştere va fi inclusă în preţul motorinei, pe care o folosesc drept carburant, premierul Victor Ponta a anunţat că negociază cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană amânarea cu trei luni a datei de majorare a accizei la motorină, folosită de către transportatorii de marfă, şi aplicarea acesteia doar la benzină.
ACCIZA BENZINĂ. Ulterior, după o discuţie cu preşedintele Băsescu, premierul a anunţat că va amâna cu trei luni, până la 31 martie 2014, majorarea accizei şi la benzină, nu doar la motorină, iar şeful statului a precizat că în aceste condiţii poate promulga bugetul pe acest an.
ACCIZA BENZINĂ. Marţi, premierul Victor Ponta a declarat că Guvernul nu poate renunţa la introducerea accizei de 7 eurocenţi la carburanţi deoarece bugetul deja aprobat nu poate fi redeschis şi nici închis fără această taxă, afirmă premierul Victor Ponta, care susţine că acest punct de vedere i-a fost transmis şi preşedintelui Traian Băsescu de Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană.
ACCIZA BENZINĂ. El a adăugat că este dreptul preşedintelui să decidă dacă, în aceste condiţii, nu va semna din nou memorandumul cu FMI.
Guvernul vrea ca board-ul Fondului Monetar Internaţional să aprobe două evaluări ale acordului preventiv al României, după ce preşedintele Traian Băsescu a refuzat să semneze ultimul memorandum, opunându-se astfel introducerii accizei suplimentare de 7 eurocenţi pe litru de carburanţi, document care încheia evaluarea derulată la finele anului trecut de FMI.
Joi, preşedintele Traian Băsescu a spus, la întâlnirea cu delegaţia FMI în România, că nu va susţine introducerea accizei pe combustibil, precizând că nu va bloca decizia Guvern-FMI, de data aceasta, dar să nu i se ceară să semneze aceste negocieri.
Preşedintele declara, pe 18 decembrie 2013, că îşi asumă explicarea, în ianuarie, în discuţiile cu FMI, a erorilor legate creşterea accizei la carburant.
La rândul său, premierul Ponta a afirmat de mai multe ori că, în mod normal, acciza de 7 eurocenţi la carburanţi va intra în vigoare de la 1 aprilie, pentru că nici măcar preşedintele Traian Băsescu nu se va mai putea opune, iar efectul acestei măsuri va fi analizat după primul semestru.
O misiune a Fondului Monetar Internţional a sosit la Bucureşti, împreună cu reprezentanţi ai Comisiei Europene şi Banca Mondială, pentru discuţii privind prima şi a doua evaluare a acordului stand-by, vizită care se va încheia pe 5 februarie.