În octombrie 2019, Florin Darie Curea (polițist angajat la Clubul Sportiv Dinamo) și Iulia Curea (handbalistă de echipa națională) au împrumutat partidului Pro România câte 400.000 de lei, pentru o perioadă de patru luni. Declarația de avere semnată de Florin Darie Curea în 2020, care ar trebui să consemneze tranzacțiile din 2019 nu precizează tranzacțiile și nu justifică în niciun fel de unde a avut familia aceste sume. În plus, în 2018, soții Curea (foto deschidere) au împrumutat 30.000 de euro de la o bancă, cel mai probabil pentru a-și cumpăra o casă în Clinceni.
Cazul de mai sus exemplifică o inginerie la care au apelat și alte partide în anii din urmă: împrumută sume mari pentru a-și finanța campaniile electorale și le restituie după ce fondurile le sunt decontate de Stat, după alegeri. Există, însă, situații în care cei care împrumută acești bani nu le pot justifica proveniența.
Banii nu ies la socoteală
Pe 24 octombrie 2019, Iulia și Florin Darie Curea au împrumutat Partidul Pro România cu câte 400.000 de lei, termenul de restituire fiind 29 februarie 2020. Informația apare în Monitorul Oficial din 30 aprilie 2020, într-o situație a finanțărilor primite de formațiunea politică în 2019, an în care au avut loc alegerile europarlamentare și cele prezidențiale.
Citiți continuarea pe g4media.ro