Bărbatul în vârstă de 43 de ani a fost de urgenţă preluat cu o ambulanţă şi adus la UPU Brăila pentru investigaţii.
Un autocar înmatriculat în Ucraina, cu 37 de persoane la bord, s-a răsturnat între Brăila şi Galaţi. Trei minori au murit, iar 20 de persoane sunt rănite. Traficul este oprit pe DN2B Brăila- Galaţi. Potrivit primelor informaţii, şoferul nu a adaptat viteza la condiţiile de trafic, cu carosabil ud şi viteză redusă.
Încă un autocar ucrainean a fost implicat într-un grav accident pe teritoriul României, de data aceaasta la Brăila, unde s-a instituit stare de alertă de gradul 0. Autocarul s-a rasturnat în apropiere de localitatea Baldovinești. După primele estimări, este vorba despre 37 de persoane implicate şi 20 de răniţi. Trei copii sunt morți, scrie obiectivbr.ro. Accidentul a avut loc dimineaţă, în jurul orei 9.00.
Ambulanţe din Brăila şi Galaţi au transportat răniţii la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Brăila. Toţi medicii de pe sectie se ocupa de raniti, toti prezentand traumatisme craniene si ale membrelor inferioare. Pentru doi dintre acestia, raniti foarte grav, conducerea Spitalului judetean Braila a solicitat un elicopter care sa-i transporte la o unitate medicala din Bucuresti.
'În autocar se aflau 37 de persoane, 35 de turiști moldoveni și doi șoferi turci. Accidentul s-a produs la Baldovinești. S-a răsturnat pe partea dreaptă a drumului. A fost activat Planul Roșu de intervenție cu aprobarea prefectului. Planul Roșu se activează când este accident colectiv și capacitatea de intervenție este depășită. Au venit și colegii noștri de la SAJ Galați, care ne ajută', a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, lt. col. Ștefan Stoian.
Un tanar in varsta de 30 de ani, ranit la cap, a povestit reporterilor ce s-a intamplat. "Dintr-o data autocarul a inceput sa se incline si s-a rasturnat. Ne-am speriat foarte tare, copiii care erau cu noi plangeau si strigau dupa ajutor", a spus acesta, scrie infobraila.ro.
Autocarul făcea curse regulate pe ruta Istanbul- Bucureşti-Chişinău.