Copila îi este vecină acestuia şi le-a spus oamenilor legii că pompierul, înainte de a întreţine cu ea raporturi sexuale, i-a făcut deseori propuneri indecente, dar s-a sfiit să le spună părinţilor, conform realitateadevrancea.net.
În anchetă a intervenit şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vrancea, care s-a autosesizat.
„Specialiştii din cadrul Serviciului de intervenţie în regim de urgenţă s-au deplasat la Odobeşti, unde au discutat cu minora şi cu familia acesteia. Din relatările acestora, fapta s-ar fi petrecut prin constrângere fizică şi ameninţări, minora fiind vădit afectată de cele întâmplate. Atât ea cât şi familia vor beneficia de servicii de consiliere, urmând a fi întocmită şi o evaluare iniţială a acestui caz”, ne-a declarat Adina Lăscan, purtător de cuvânt al DGASPC Vrancea.
Poliţiştii care au făcut cercetări în acest caz spun că de anchetă de va ocupa Parchetul Militar.
Citește amănunte pe realitateadevrancea.net!