Poluarea din casă pe care toată lumea o ignoră, dar este mai mare decât cea din afara locuinței, atrage atenția Dr. Radu Țincu.
„Poluarea, față de alte boli actuale, nu doare atât de mult și modifică organismul uman pe termen lung. Nici oamenii nu sunt așa interesați de subiectul poluării pentru că nu o resimt în mod acut. Știți că oamenii vin la doctor când îi doare foarte tare.
Pe de altă parte, poluarea nici pentru autorități nu reprezintă o problemă pentru că pentru a dezvolta politici de combatere a poluării e nevoie de o perioadă lungă de timp. De obicei, oamenii politici sunt cantonați pe cei 4 ani de mandat care sunt insuficienți pentru a vedea o realitate, o reducere a poluării, și atunci cu toții acceptăm cu mai mare ușurință acest fenomen.
Însă, ceea ce știm din studiile populaționale este că poluarea, dincolo de faptul că ucide și produce decese cauzate de boli cronice, de cancere bronhopulmonare, de accidente vasculare cerebrale sau de afectarea pulmonară, vorbim de bronhopneumopatia cronică obstructivă care reduce speranța de viață.
Dincolo de această reducere a numărului de ani pe care îi trăim într-un oraș mai poluat, poluarea mai face un lucru extrem de important: reduce calitatea vieții. Acești oameni nu-și mai desfășoară viața în condiții normale, au nevoie de spitalizări pentru că în sezonul rece, spre exemplu, în orașele poluate, incidența pneumoniilor virale sau bacteriene este mai mare comparativ cu un oraș nepoluat, ceea ce arată cum poluarea poate modifica chiar și evoluția unor boli normale, sezoniere.
Multă lume se gândește la poluarea exterioară, poluarea din afara locuinței, însă nu este singura poluare. 60% din poluare provine din interiorul locuinței. Chiar noi reușim să creăm în interior un aer poluat. Când discutăm de poluarea interioară, discutăm de gătit care produce poluare în interior încălzind alimentele, având ulei încins care degajă o serie de hidrocarburi. Un prim aspect ar fi să reușim să gătim într-o zonă care poate fi aerată ușor folosind hote de evacuare și sisteme care să prevină acumularea acestor substanțe produse de ardere, în interiorul locuinței.
Avem o poluare interioară cauzată de vopsea, tapet și alte lucruri pe care le folosim la decorațiunile interioare, ajungând la parfumuri, detergenți, odorizante de cameră, lumânări parfumate, bețișoare parfumate. Avem o arie foarte largă de substanțe care pot produce poluarea aerului atât în interiorul locuinței cât și în exterior", a spus Dr. Radu Ciprian Țincu pentru DCNews.