E PREGANTĂ TEMEREA CĂ CINE PIERDE RĂMÂNE PE DINAFARĂ
"Întreaga campanie a fost extrem de tensionată. Felul în care echipa lui Cîțu și-a făcut campanie, mai degrabă asemănătoare cu o campanei pentru parlamentare a condus la o tensionare tot mai mare a situației din PNL, care a dus la o situație de genul "învingătorul ia totul, învinsul pierde totul". În această atmosferă, este firesc ca unii să se teamă că vor rămâne complet în aer, atât în posturile din guvern, cât și în administrațiile locale", a afirmat politologul, în ditrect la Realitatea Plus.
ORBAN A PREZENTAT SCENARII CONCRETE, DAR VOTUL SE DĂ ÎN FUNCȚIE DE INTERESE DE GRUP
"Toți din echipa lui Florin Cîțu, inclusiv premierul, au vorbit despre refacerea Coaliției, dar nimeni n-a spus care mai sunt posibilitățile. În schimb, Ludovic Orban a spus cum o va reface el, punând echipa Cîțu într-o postură incomodă.
Pe de altă parte, să nu uităm că, deși toată lumea a participat emoțional la această campanei, doar 5 mii votează, iar interesul de grup politic va prima în fața emoției și a dorinței", a mai afirmat Andrei Țăranu.
SCENARII DUPĂ ALEGERILE DIN PNL. CU CINE VA MERGE MAI DEPARTE LA GUVERNARE?
Întrebat despre scenariile ce se întrevăd după încheierea alegerlor din PNL, în funcție de cine va câștiga, Andrei Țăranu a afirmat că, cel mai probabil, situația se va cristaliza abia după alegerile din USR Plus.
"Deci va fi o bătălie extrem de dură care va însemna, în ceea mai mare măsură, o schimbare de paradigmă. pentru că așa cum au spus Klaus Iohanis, Rareș Bogan și, atât cât a putut, Florin Cîțu, dacă vor câștiga trebuie să decidă și cum guvernează mai departe.
Aparent, Cîțu nu are altă soluție decât cu PSD, deși PSD spune că nu. Până la urmă, toată povestea este o tragere de timp, prin care se amână găsirea unei soluții, dar probabil după 3-4 octombrie, după congresul din USR Plus, situația trebuie tranșată", a afirmat Țăranu.
Politologul a remarcat și felul în care rezultatul din PNL ar putea influența esențial și rezultatul votului din USR Plus. "Faptul că Florin Cîțu a afirmat că se va vedea cu Cristian Ghinea la semnarea PNRR îi face foarte rău lui Dan Barna, pentru că el a fost perceput ca veriga slabă în legătura cu Cîțu, în timp ce Dacian Cioloș este perceput drept exponentul aripii dure, care nu mai dorește compromisuri cu PNL.
Dacă va câștiga Cîțu, acest lucru îi va radicaliza pe votanții lui Cioloș, iar dacă va câștiga Orban, atunci balanța s-ar putea reînclina în favoarea lui Barna, tensiunile s-ar mai diminua, pentru că fără Cîțu la Palatul Victoria există speranța revenirii la guvernare și la avantajele oferite de această postură, pe pe care mulți din USR Plus le regretă", a declarat politologul Andrei Țăranu.