UPDATE 10:35: Poliţistul Gheorghe Ionescu va fi înmormântat, duminică, la Cimitirul Ghencea Militar, cu onoruri militare, iar soţia sa va primi un ajutor de 20.000 de euro.
Pentru fapte de eroism şi sacrificarea vieţii în misiune, agentul şef principal Gheorghe Ionescu a fost trecut în corpul ofiţerilor, fiind înaintat în gradul de subinspector de poliţie post-mortem, prin ordin al viceprim-ministrului pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, anunţă Ministerul Afacerilor Interne (MAI).
Ministerul va organiza funeraliile militare şi va sprijini familia cu tot ce este necesar în aceste împrejurări tragice.
Ministrul Gabriel Oprea şi întreaga conducere a instituţiei vor participa duminică la ceremonialul religios de înmormântare a subinspectorului post-mortem Gheorghe Ionescu.
Vicepremierul a discutat personal, vineri dimineaţă, cu soţia poliţistului şi a dispus măsurile necesare pentru ca aceasta să fie încadrată în Ministerul Afacerilor Interne, conform prevederilor Ordinului nr. 35 din 13 martie 2014 privind măsurile de sprijin acordate poliţiştilor încadraţi într-un grad de invaliditate şi familiilor acestora, precum şi familiilor poliţiştilor decedaţi.
Vicepreşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) Dumitru Coarnă a declarat că soţia lui Gheorghe Ionescu, va primi, conform legislaţiei, un ajutor de 20.000 de euro, potrivit Mediafax.
El a mai precizat că poliţistul va fi înmormântat la Cimitirul Ghencea Militar din Capitală.
Subinspectorul post-mortem Gheorghe Ionescu avea 44 ani, era căsătorit şi lucra de 23 de ani în Ministerul Afacerilor Interne.
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
UPDATE 10.00: Poliţistul Gheorghe Ionescu a fost avansat post-mortem la gradul de sub-inspector. Iulian Surugiu, preşedintele Sidicatului Poliţiştilor, a declarat pentru Realitatea TV că Gheorghe Ionescu trebuia să plece sâmbătă în Israel, acolo unde urma să fie supus unui tratament de specialitate ce i-ar fi putut salva viaţa.
Redăm mai jos comunicatul remis de colegii poliţistului care a decedat în această dimineaţă:
EROUL NOSTRU...
Cu profundă tristeţe anunţăm plecarea timpurie dintre noi a colegului şi prietenului nostru, subinspector de poliţie p.m. GHEORGHE IONESCU, din cadrul Brigăzii Rutiere Bucureşti.
Un profesionist de excepţie, un om de o mare nobleţe sufletească, devotat profesiei de poliţist, dăruit pe deplin familiei şi ţelurilor pe care le-a avut în viaţă, ne-a părăsit pentru totdeauna, lăsând în inimile şi sufletele noastre un gol imens, sentimente de tristeţe şi regrete eterne.
Dumnezeu să te odihnească în pace,“DULĂULE”!
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
UPDATE 9.30: Omul de afaceri turc Abdullah Atas va fi acuzat de omor calificat, în urma decesului poliţistului Gheorghe Ionescu, riscând o pedeapsă de 15 - 25 de ani de închisoare sau detenţiune pe viaţă, au declarat surse judiciare, potrivit Mediafax.
Încadrarea faptei comise pe 2 august de omul de afaceri turc care l-a accidentat grav pe poliţistul de la Rutieră neoprind maşina la semnalele acestuia se schimbă din tentativă de omor în omor calificat.
Astfel, Atas riscă o pedeapsă cu închisoarea cuprinsă între 15 şi 25 de ani sau închisoare pe viaţă.
Decesul poliţistului Gheorghe Ionescu a fost declarat vineri dimineaţă, la ora 7.00, au precizat oficiali din Poliţia Capitalei. Trupul neînsufleţit al bărbatului va fi dus la Institutul Naţional de Medicină Legală, pentru autopsie.
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Victima şoferului turc se numea Gheorghe Ionescu, avea 44 de ani şi lucra de 23 de ani în Brigada Rutieră. Poliţistul se afla în comă de trei săptămâni.
Joi, Gabriel Oprea şi Raed Arafat anunţat că starea poliţistului este în continuare gravă şi este posibil un transfer la o clinică din străinătate.
La începutul lunii august, în cursul unei nopţi, un polițist de la Rutieră a fost accidentat grav de un șofer care nu a respectat semnalele regulamentare de oprire, în cadrul unei acțiuni organizate de Brigada Rutieră a Capitalei.
Autorul accidentului este Abdullah Atas, cetățean turc, care deține mai multe companii în România de comercializare a echipamentelor electrice.
În data de 02.08.2015 procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul ATAS ABDULLAH, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor referitoare la infracţiunea de ultraj, potrivit B365.ro.
La propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, Tribunalul Bucureşti adispus luarea măsurii arestării preventive - în lipsă - a inculpatului ATAS ABDULLAH pe o perioadă de 30 de zile, întrucât starea de sănătate a acestuia nu a permisprezenţa sa în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, în vederea audierii.
Concret, incidentul s-a produs duminică, 2 august, în jurul orei 03.30, în zona intersecţiei străzii Nicolae Caramfil cu Şoseaua Pipera, unde poliţistul era împreună cu alţi agenţi de la Brigada Rutieră a Capitalei, pentru un control în trafic.
"Poliţistul i-a făcut semn şoferului să oprească, acesta a încetinit, dar când a ajuns în dreptul agentului de la rutieră, a accelerat, l-a lovit, acesta a rămas pe capotă aproximativ 400 de metri, apoi a căzut pe carosabil", a declarat purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei, Andrei Codău.
Şoferul a fugit de la locul accidentului, fiind prins de poliţişti la aproximativ doi kilometri, în Pipera, judeţul Ilfov, după ce a lovit un scuar şi apoi, din cauza vitezei, a fost proiectat într-un gard.
Polițistul a fost internat în stare gravă, suferind multiple leziuni traumatice grave. Totodată, șoferul turc a fost internat în urma leziunilor traumatice suferite, acesta având o alcoolemie de 1 la mie, ceea ce înseamnă aproaape în comă din cauza băuturii.