Opt apartamente au fost afectate, marţi, de incendiul care a cuprins o clădire cu cinci etaje, de pe Șoseaua Nordului din Capitală.
Flăcările au cuprins apartamentele aflate la etajul 5, de tip duplex, informează Biroul de presă al Inspectoratului Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov (ISUBIF).
Incendiul a fost lichidat de pompieri. Nu au fost înregistrate victime.
Suprafaţa afectată de incendiu a fost de aproximativ 1.100 de metri pătraţi, arată sursa citată.
Dispozitivul care a acţionat în zonă a fost suplimentat, în total fiind angrenate 20 de autospeciale de stingere, patru autoscări, o autospecială pentru descarcerare şi una SMURD.