Potrivit DNA, polițista i-ar fi cerut medicului 15.000 de euro pentru a împiedica un control la cabinetul său care ar fi trebuit să aibă loc în urma unei plângeri a unei paciente. Femeia era nemulțumită de o operație făcută de medic.
Procurorii notează că polițista l-a amenințat pe medic că, dacă nu îi va da banii ceruți, va depune o plângere penală pe numele său pentru malpraxis.
Mai mult, aceasta și-ar fi convins doi colegi să acceseze ilegal bazele de date ale M.A.I. pentru a afla informații personale despre medic.