Redăm, în continuare, relatarea poliţistului, aşa cum a postat-o pe pagina sa de Facebook:
"Știam doar că a fost înjunghiat. Am fost trimiși la fața locului, iar când am intrat în gară ne-am intersectat cu colegii de la SMURD ce se retrăgeau, tăcuți și întunecați la chip. Nu pot să vă descriu în cuvinte ce am simțit când am văzut pe peron cearșaful alb cu care era acoperit trupul colegului meu, Sorin Vezeteu, știu doar că mi s-au înmuiat genunchii... Am văzut sute de morți, prin natura serviciului, dar toți aveau privirea aia rece. Sorin nu. Parcă se uita la mine cu aceeași căldură, la mine, la noi, care însă nu mai puteam face nimic. Mi-au dat lacrimile și am încercat să ascund asta de camerele și flashurile presei. Colegului meu criminalist, la fel. Și celuilalt. Urmam procedura de cercetare la fața locului toți, cu ochii în lacrimi. Nu a trecut o lună de când "urlam" public: NE MOR COLEGII ÎN STRADĂ!! I-a păsat cuiva? NU...au decis să fiu cercetat pentru asta. Colegul meu, iertate fie-i păcatele, lucra SINGUR, cu bună-știința șefilor, pe care personal îi consider direct răspunzători, VINOVAȚI de moartea lui Sorin...încă nu-mi vine să cred că nu mai e... Câți mai trebuie să murim, Doamna Ministru? Pe câți dintre noi mai trebuie să avansați subinspector post-mortem, Doamna Ministru? Câte soții și copilași mai trebuie să plângă, "consolați" de mesajele fade ale MAI, în timp ce își înmormântează eroii? Știi cum îl mângâia soția lui, țipând disperată și neajutorată către noi?..."Faceți ceva, nu-l lăsați să moară!!!"...el era dus deja, săracul, zăcea pe caldarâm, cu gâtul tăiat, într-o baltă de sânge...cu privirea spre cer... :( Dumnezeu să te ierte, dragă Sorin, EROULE, pe tine și pe cei care se fac vinovați de plecarea ta...AI NOȘTRI te-au omorât, nu boschetarul ăla nenorocit... R.I.P....",a scris poliţistul, pe Facebook.
