Incidentul a avut loc în noaptea de 9 spre 10 martie 2024, în jurul orei 4.30, când un echipaj din cadrul Biroului Rutier Câmpulung Muscel (Argeș) a oprit un șofer pe DN 73, în localitatea Stâlpeni (Argeș), fiind înregistrat de aparatul radar cu viteză excesivă.
La volanul autoturismului se afla un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din Mioarele, care a fost depistat în timp ce conducea mașina cu viteza de 141 de km/h, cu 91 km/h peste limita de pe sectorul de drum unde a fost realizată constatarea.
Șoferul a fost sancționat contravențional și i s-a suspendat permisul pentru o perioadă de 120 de zile.
De asemenea, bărbatului i-a fost solicitat să fie testat și pentru consumul de droguri, moment în care a plecat de pe loc cu autoturismul, prinzând mâna unuia dintre agenți între geam și portiera stânga față a autoturismului, scrie adevarul.ro.
Agentul a fost târât în exteriorul autoturismului pe o distanţă de 1,1 kilometri. A reușit, în cele din urmă să se desprindă și tot el a tras trei focuri în pneurile mașinii.
Șoferul a continuat însă cursa nebunească și a fost urmărit de polițiști pe o distanță de mai mulți kilometri, până când a fost prins.
„După ce a blocat din interior portierele autoturismului, a pus în mişcare autovehiculul în timp ce unul din agenţii de poliţie rutieră încerca să deblocheze portiera şoferului, agentul de poliţie fiind târât în exteriorul autoturismului pe o distanţă de 1,1 kilometri, la o viteză apreciată ca fiind de 60-70 km/h, până în locul în care agentul de poliţie a reuşit să se desprindă de autoturism într-un moment în care viteza a fost redusă, urmărirea autoturismului inculpatului continuând pe o distanţă de mai mulţi kilometri până s-a reuşit blocarea sa”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș.