O anchetă internă a fost declanşată după ce pe o reţea de socializare a apărut o fotografie în care se vede un poliţist local care spală o maşină de teren. Automobilul îi aparţine lui Dumitru Hahui, directorul adjunct al Poliţiei Locale Brăila, iar parcarea este a instituţiei.
Când a văzut una ca asta, primarul a băgat în şedinţă conducerea IPJ. Proprietarul maşinii spune că nu i-a cerut agentului să-i spele maşina şi că iniţiativa i-a aparţinut subalternului. Ancheta internă ar trebui să arate dacă directorul adjunct foloseşte agenţii în scop personal.