Polițistul local făcea parte dintr-un echipaj aflat într-o misiune de verificare a măsurilor anti-COVID și a observat o femeie, în stație, fără mască de protecție, obligatorie în toate spațiile publice închise sau deschise.
Când acesta i-a pus în vedere că trebuie să poarte masca și că lipsa acesteia constituie contravenție, femeia l-a lovit cu pumnul în față, provocându-i leziuni serioase, care ar necesita, conform concluziilor medico-legale, până la 9 zile de îngrijiri medicale.
Femeia recalcitrantă a fost dusă la Secția 2 de Poliție, unde a refuzat sa se legitimeze. Pentru lipsa măștii, dar și pentru refuzul de a se legitima, aceasta a fost amendată cu 1.000 de lei, iar pentru că l-a bătut pe polițistul local i-a fost întocmit dosar penal pentru ultraj.
Cercetările sunt continuate de către Parchet.