Marcel Ciolacu a fost prezent la meciul echipei naționale cu Elveția, unde tricolorii s-au impus cu unul la zero. Șeful guvernului a făcut sute de fotografii cu fanii pe stadion.
Liderul social-democraților a fost însoțit la meci de ministrul transporturilor Sorin Grindeanu și de ministrul agriculturii Florin Barbu, dar și de alți oameni din PSD.
Nici șeful PNL nu a lipsit din tribune. Nicolae Ciucă a stat la câteva scaune distanță de Marcel Ciolacu.
O prezență mai puțin obișnuită în spațiul public este cea a fostului președinte Emil Constantinescu. Fostul șef de stat a transmis un mesaj de încurajare pentru jucători și speră să ajungă la meciurile de anul viitor din Germania.
La meci a fost și liderul AUR George Simion care a părut impresionat de fumigenele și torțele aprinse la începutul partidei.
Simion este unul dintre fondatorii galeriilor care au adus mai multe sancțiuni pentru naționala de fotbal.