Având în vedere că Administraţia Naţională de Meteorologie a emis un mesaj de atenţionare cu cod galben, referitor la vânt puternic şi la precipitaţii sub formă de ninsoare în zona montană (mai ales în Carpaţii Meridionali şi Orientali), valabil în intervalul 29 octombrie, ora 14.00 – 31 octombrie, ora 23.00, poliţişti le recomandă conducătorilor auto să nu pornească la drum în zonele montane, mai ales pe timpul nopţii, dacă nu este necesar.
În cazul în care călătoria nu poate fi amânată, îi sfătuim pe şoferi să-şi echipeze corespunzător autovehiculele pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip, o rezervă de combustibil, sistem de climatizare-dezaburire funcţional etc.).
"De asemenea, trebuie luată în calcul şi posibilitatea întreruperii circulaţiei pe unele drumuri care străbat trecători montane, iar în acest caz din autovehicul nu trebuie să lipsească haine groase, pături, alimente, apă şi unul sau mai multe telefoane mobile cu adaptor la priza auto. În cazul în care traficul rutier se va întrerupe din cauza zăpezii, sfătuim conducătorii auto să oprească autovehiculele în afara părţii carosabile, pentru a permite utilajelor de deszăpezire să intervină", a anunţat Poliţia Română.