Poliţia Română a scos la licitaţie în SICAP un contract de 38 de milioane lei pentru achiziţionarea a 300 de maşini, care i-ar fi necesare pentru creşterea siguranţei în trafic. Mai exact este vorba de dotarea cu autoturisme 4×4 puternice, cu o putere de minim 174 CP, potrivit Realitatea Plus.
Ca performanţe, maşinile vor avea o viteză minimă de 210 kilometri pe oră şi vor fi capabile să realizeze reprize de acceleraţie de la 0 la 100 de kilometri pe oră în cel mult 8 secunde.
Conform caietului de sarcini, Poliţia Română vrea să dea 126.000 de lei pe fiecare maşină, adică aproximativ 25.000 de euro.